Memorandum semnat cu Republica Moldova – mai 2025
Mai 2025

Memorandum semnat cu Republica Moldova – mai 2025

În mai 2025, ART BETON și Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova, reprezentat de ministra Doina Nistor, au semnat un memorandum strategic de colaborare. Documentul confirmă angajamentul companiei de a realiza o investiție majoră de peste 85 milioane lei moldovenești pentru construcția unei fabrici moderne de produse prefabricate din beton în raionul Criuleni.

Proiectul beneficiază de susținerea Guvernului prin intermediul Programului Național de Ajutor de Stat Regional pentru Investiții, fiind recunoscut drept un catalizator important pentru dezvoltarea economică regional a țării. Fabrica va integra tehnologii europene de producție, respectând cele mai stricte standarde în materie de calitate, eficiență energetică și sustenabilitate.

Semnarea oficială a avut loc în prezența partenerilor industriali și instituționali, iar demararea lucrărilor este planificată pentru semestrul II al anului 2025.